User:Iconarul

„Chiar daca icoana poate sa exprime capacitatile artistice, talentul si chiar geniul celui care a realizat-o, iconarul nu este un artist. Artistul, pornind de la o inspiratie ce izvoraste din strafundurile inconstientului sau, creeaza lucrari originale, care sunt expresia individualitatii sale si o pun in valoare pe plan social. Iconarul este un slujitor al Bisericii, care nu are alt scop decat acela de a exprima cu adevar si frumusete credinta Bisericii. Icoana infatiseaza in forme si culori adevarurile pe care Sfanta Scriptura, sinoadele, scrierile Sfintilor Parinti si Vietile Sfintilor le exprima in cuvinte. Rostul icoanei e teofanic – de revelare a dumnezeiescului -, dar si catehetic; iconarul are, asadar, o mare raspundere fata de Adevarul pe care-l impartaseste si fata de cei care se vor impartasi de el. Individualitatea sa – eul sau – trebuie sa paleasca in fata adevarului pe care-l exprima, fie ca este o scena din viata lui Hristos, fie ca este vorba de o persoana indumnezeita, de un sfant. Insusirile de capetenie ale unui iconar se cuvine sa fie supunerea (fata de Biserica) si smerenia (fata de Dumnezeu, de Maica Domnului si de sfinti); el trebuie sa aiba duhul si inima curate si sa-i iubeasca pe cei pe care-i zugraveste. Pentru aceasta, iconarul trebuie sa se faca partas la viata Bisericii si sa vietuiasca potrivit poruncilor dumnezeiesti. Munca iconarului este strans legata de randuiala vietii liturgice si de asceza personala necontenita. Mai inainte de a-si incepe lucrul sau, iconarul trebuie sa posteasca, sa se spovedeasca si sa se impartaseasca, iar lucrul sa si-l savarseasca in tacere si rugaciune. Supunerea fata de canonul iconografic impune ca iconarul sa nu se lase purtat de voia sa, de imaginatia si fantezia sa creatoare; el trebuie sa-i zugraveasca pe Hristos, pe Maica Domnului, pe sfinti si scenele din viata lor asa cum le stim din Evanghelie, din Vietile Sfintilor si din Sfanta Traditie, perpetuata in chip viu in Biserica. Insa odata respectate aceste principii, iconarul are parte de o adevarata libertate in reprezentarea temelor, iar personalitatea sa, ca si particularitatile culturale ale Bisericii locale din care face parte, se pot exprima pe deplin. De aceea una si aceeasi tema iconografica da nastere unor reprezentari diverse, esenta celor reprezentate ramanand intacta. Şi intotdeauna ii vom recunoaste pe Hristos, pe Maica Domnului, pe un sfant sau altul, sau scenele din viata lor, cu toate ca au fost zugraviti in diferite locuri si timpuri, de iconari cu personalitate si talent diferit. Tot asa cum cei patru evanghelisti vestesc fiecare in felul sau una si aceeasi „Evanghelie” si dupa cum Sfintii Parinti rostesc, prin graiuri si rationamente diferite, aceleasi adevaruri de credinta, pastrand astfel nestirbita kerygma – tezaurul de credinta -, desi o infatiseaza intr-un chip mereu nou, potrivit personalitatii si pregatirii lor, ca si contextului cultural in care au vietuit.” Jean-Claude Larchet,Iconarul şi artistul , în româneşte de Marinela Bojin, Editura Sophia,Bucureşti, 2012, p. 14.